Acasă Istorie Publicații Foto Filme Noutăți Blog Despre Contact

Copyright © Toate drepturile rezervate Societății Cultural-Istorice “Mihai Viteazul”

MEDIA

SOCIETATEA   CULTURAL-ISTORICĂ   “MIHAI   VITEAZUL”

Evenimente

Duminică, 16 august 2016, la Vălenii de Munte a debutat ediţia 2015 a Universităţii Populare „Nicolae Iorga”, programul evenimentului urmând să se desfăşoare până pe 21 august. În cadrul ediției din acest an se vor desfășura prelegeri, mese rotunde, lansări de carte și expoziții, dedicate centenarului creării Statului Național Român, evenimente organizate în cadrul Programului Național “România 100”.


La deschiderea cursurilor Universităţii Populare au luat parte membri ai Academiei Române, istorici, autorităţi locale şi judeţene, precum şi mai multe delegaţii ale românilor din Basarabia.


Despre importanţa evenimentului şi despre personalitatea marelui savant Nicolae Iorga au susținut alocuțiuni Florin Constantin - primarul orașului Vălenii de Munte, academician Valeriu Matei - Academia Română, academician Alexandru Zub, Irina Cajal-Marin Subsecretar de Stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Rodica Paraschiv - prefectul Județului Prahova, inginer Mircea Cosma, Președintele Societății Cultural – istorice “Mihai Viteazul” şi Constantin Stere - Director general adjunct la Direcția Generală Juridică și Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii.


Din partea Consiliului Judeţean Prahova au participat Bogdan Toader - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Fabioara Ionescu - administratorul public al judeţului şi consilierii judeţeni Ludmila Sfîrloagă şi Adrian Manta.

Evenimentul desfasurat la Valenii de Munte este un reper al culturii naţionale si internationale, fiind organizat de Ministerul Culturii organizează, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, împreună cu Primăria Oraşului Vălenii de Munte şi Consiliul Judeţean Prahova.

Consiliul Judeţean Prahova şi Centrul Judeţean de Cultură Prahova organizează în perioada 20-24 august 2015, Festivalul de folclor şi tradiţii PRAHOVA IUBEȘTE BASARABIA – manifestare cu caracter amplu, din cadrul Programului Național România 100.
La acest festival sunt invitate să participe, în afara ansamblurilor din România și Bucovina, ansambluri folclorice şi interpreţi valoroşi din raioanele din Republica Moldova înfrăţite cu judeţul Prahova, respectiv Raionul Călăraşi, Raionul Cimişlia, Raionul Leova, Raionul Basarabeasca şi Raionul Hînceşti.

PROGRAMUL Festivalului de folclor și tradiții PRAHOVA IUBEȘTE BASARABIA:

VINERI, 21 AUGUST 2015
- ora 18 - Deschiderea oficială a Festivalului pe scena Palatului Culturii din Ploiești, alocuţiuni, spectacol folcloric susținut de Ansamblul PERINIȚA al Centrului Județean de Cultură Prahova și de ansamblurile folclorice invitate din raioanele Leova, Hîncești, Cimișlia, Basarabeasca, Călărași – Republica Moldova și din din Cernăuți – Ucraina.
SÂMBĂTĂ, 22 AUGUST 2015
- ora 18 – Parada portului popular pe Bulevardul Republicii (Piața „Mihai Viteazul” - Palatul Culturii)
- ora 19 – Spectacol folcloric pe scena Palatului Culturii din Ploiești
DUMINICĂ, 23 AUGUST 2015
- ora 17 – Spectacol folcloric în Parcul „Constantin Stere” din Bucov

Luni, 17 august 2015, în prezenţa cursanţilor de la Universitatea Populară de Vară “Nicolae Iorga” a fost dezvelită statuia postelnicului Constantin Cantacuzino . Statuia este amplasată în curtea Conacului Pană Filipescu din localitatea prahoveană Filipeştii de Târg.


După cum se cunoaşte, postelnicul Constantin Cantacuzino(1598 – 1663) a exercitat o puternică influenţă politică în Țara Românească. Prin căsătoria sa cu Elina, fiica voievodului Radu Şerban, acesta leagă familia Cantacuzinilor cu cea a dinastiei Basarabilor.El a construit cel mai vechi palat de pe meleaguri prahovene la Filipeştii de Târg, iar fii săi au ridicat numeroase monumente de arhitectură în zona Prahovei.Totodată, stilul arhitectonic promovat de Cantacuzini stă la baza stilului ahitectonic Brâncovenesc.Conacul Pană Filipescu este amplasat pe ,,Drumul Voievozilor”, amplu proiect al Consiliului Judeţean Prahova, ce işi propune să promoveze valorile cultural istorice ale Judeţului Prahova.


La evenimentul de astăzi au mai participat Radu Ionescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova; Ludmila Sfîrloagă, consilier Judeţean; Marilena Peneş, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova; Rodica Paraschiv, Prefectul Judetului Prahova; Aurelian Manole, primarul comunei Filipeştii de Târg; Mircea Cosma, Președintele Societății Cultural – istorice “Mihai Viteazul”; Subsecretarul de Stat în Ministerul Culturii, Irina Marin Cajal; Constantin Stere - Director general adjunct la Direcția Generală Juridică și Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii precum şi academicienii Valeriu Matei şi Vasile Tărâţeanu.

În cadrul proiectului “Restaurarea și Consolidarea Conacului Pană Filipescu”, din Comuna Filipeștii de Târg, finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional 2007 – 2013, astazi, 25 septembrie 2015, a fost dezvelit bustul lui Mihai Viteazul, domnitor al Munteniei, Moldovei și Transilvaniei.


În cadrul Proiectului sunt prevăzute a fi realizate cinci busturi ale principalilor reprezentanți ai familiei Cantacuzinilor, respectiv Constantin Cantacuzino, postelnic, mare paharnic, mare logofăt, ctitor al Castelului din Filipeștii de Târg; Drăghici Cantacuzino, mare paharnic și mare spătar, ctitor al Conacului Mărgineni; Pană Filipescu, mare stolnic și mare logofăt, ctitor al Conacului Pană Filipescu din Filipeștii de Târg; Toma Cantacuzino, logofăt al II – lea, mare postelnic și mare spătar, ctitor al Mănăstirii Poiana Câmina și al Conacului Filipeștii de Pădure şi Mihai Viteazul, domnitor al Munteniei, Moldovei și Transilvaniei.


Bustul inaugurat astăzi de către Societatea Cultural – Istorică "Mihai Viteazul" din Ploieşti, vine cu o noutate, mai precis voievodul are pe cap coroană, fiind singura realizare în această ipostază.


Până astăzi, în cadrul proiectului au fost realizate trei busturi (Constantin Cantacuzino, Mihai Viteazul şi Pană Filipescu) urmând ca până la sfârşitul lunii noiembrie să fie inaugurate şi ultimele două, respectiv ale ale lui Drăghici Cantacuzino şi Toma Cantacuzino.


La evenimentul de astăzi au participat Bogdan Toader şi Radu Ionescu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Prahova, Rodica Paraschiv, prefectul Judeţului Prahova, Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural - Istorice "Mihai Viteazul" din Ploieşti, Aurelian Manole primarul comunei Filipeștii de Târg, Ludmila Sfîrloagă, preşedinta Comisiei de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ, consilieri locali, profesori şi elevi din localitate.

Monumentul eroilor comunei Telega, judetul Prahova, a fost inaugurat marti, 27.10.2015, in prezenta edilului comunei, Gheorghe Ilie si a presedintelui CJ prahova Mircea Cosma.


Vineri, 19 februarie 2016, în localitatea Călăraşi, reşedinţa Raionului Călăraşi - Republica Moldova, in prezenta unei delegatii a CJ Prahova condusa de presedintele Mircea Cosma, a avut loc dezvelirea bustului domnitorului român Stefan cel Mare şi Sfânt – apărător al ortodoxiei şi neamului românesc, simbolul Moldovei si al unităţii naţionale.


Oaspeţii prahoveni au fost primiţi de preşedintele Raionului Călăraşi, Sergiu Artene, care a oferit preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi doamnei Ludmila Sfîrloagă, preşedinta Comisiei de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Prahova titlul de cetăţean de onoare al Raionului Călăraşi pentru efortul constant şi susţinut în promovarea relaţiilor bilaterale Prahova- Călăraşi dar şi pentru promovarea valorilor româneşti în Basarabia. După aceste acţiuni culturale, delegaţia Judeţului Prahova s-a deplasat în mai multe localităţi din Raionul Călăraşi respectiv Sadova şi Sipoteni. In prima din localităţile menţionate, consilierul judeţean Ludmila Sfîrloagă şi preşedintele Mircea Cosma au făcut o donaţie de carte iar elevii prezenţi au susţinut un spectacol cultural artistic. La Sipoteni, consilierii judeţeni au vizitat actuala grădiniţă dar şi locul unde se va construi noua grădiniţă cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova. Apoi a fost facută copiilor o donaţie de rechizite şi alte obiecte necesare desfăşurării actului educativ.